Cele mai recente stiri


Cele mai citite stiri


Ultimele cautari

MUGUR ISARESCU, o noua lectie ULUITOARE de istorie

publicat 2019-05-28 21:45:43 (Money.ro)

MUGUR ISARESCU, o noua lectie ULUITOARE de istorie Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a incercat sa raspunda la intrebarea Exista cazuri similare cu cel al tezaurului BNR evacuat la Moscova? si a prezentat noua cazuri in care tezaure nationale din diferite tari europene au fost evacuate in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. Totul, intr-un discurs pe care l-a tinut in timpul celei de-a XXVII-a editii a Simpozionului de istorie si civilizatie "Cristian Popisteanu". Este o noua lectie de istorie pe care Isarescu o tine intr-un interval scurt de timp.    Iata o parte din acest discurs: "Aurul Imperiului tarist In 1915, rezerva de aur a Rusiei, de la Petrograd, a fost evacuata la Kazan, de teama ca orasul ar fi putut fi ocupat de trupele Puterilor Centrale. Acolo a ajuns si aurul pastrat in sucursalele bancii centrale a Rusiei din Moscova, Samara si Tambov. In vara lui 1918, mai mult de jumatate din rezerva de aur a Rusiei era in subsolurile Bancii de Stat din Kazan. Bolsevicii au reusit sa mute in zonele controlate de ei mai putin de 2% din aceasta rezerva, inainte de cucerirea orasului de catre "albi". La inceputul lunii august 1918, orasul Kazan a fost ocupat de unitati ale Legiunii Cehoslovace, constituita din fostii prizonieri de origine ceha din armata austro-ungara, si din unitati ale "albilor". Aurul a fost dus la Omsk si apoi a ajuns sa fie cunoscut drept "aurul lui Kolceak", unul dintre generalii care luptau contra puterii bolsevice. Valoarea lui a fost evaluata la circa 630 milioane ruble. Dupa infrangerea lui Kolceak, cea mai mare parte a rezervei de aur, in valoare de circa 400 milioane de ruble, a ajuns in mainile bolsevicilor, fiind dus inapoi la Kazan. Soarta restului rezervei, in valoare de peste 230 milioane ruble, a ramas neclara. S-a afirmat fie ca l-au furat cehoslovacii, fie japonezii care luptau contra trupelor bolsevice in Extremul Orient. Pe acest subiect s-au scris romane si s-au turnat filme. Unele informatii indica faptul ca aurul ar fi fost folosit pentru a garanta unele imprumuturi facute de emigrantii alb-gardisti. Dar atunci cand sovieticii au ocupat Praga, in 1945, si au avut acces la documente ale emigratiei ruse, nu au descoperit nimic concret. Un cercetator rus, Oleg Budnitskii, a publicat in 2008, la Moscova, rezultatele cercetarilor sale in arhive occidentale. El preciza ca soarta acestui aur este greu de reconstituit si pentru ca cei care au operat cu el nu au fost foarte dornici sa lase evidente clare asupra operatiunilor efectuate. Potrivit lui Budnitskii, emigratia alba ar fi scos din Rusia o cantitate echivalenta cu 195 milioane, din aurul in valoare de peste 230 milioane de ruble. Cea mai mare parte a aurului scos din Rusia de catre emigratia alba ar fi fost depusa in banci japoneze, britanice si americane. Restul se pare ca a fost folosit ca garantie pentru imprumuturi. Tot din acest aur, s-ar fi garantat un credit pentru cumpararea de armament din S.U.A. In final, o parte a aurului ar fi fost vanduta pentru a acoperi imprumuturile. Ultima tranzactie cunoscuta dateaza din primavara anului 1921, cand se pare ca ceea ce mai ramasese din aurul luat de emigratia alba a fost vandut catre o banca japoneza, pentru 500.000 dolari. Banii erau destinati unui guvern care ar fi putut sa vina la putere in Rusia dupa caderea bolsevicilor. Ca sa fereasca acesti bani de creditorii care vanau orice suma, au fost investiti in actiuni emise de o banca engleza cu capital rusesc, capital provenit de la antreprenori rusi, ajunsi in emigratie dupa 1917. Diplomatii rusi, care au format Consiliul fostilor ambasadori ai Rusiei tariste de la Paris, s-au ocupat de administrarea a ceea ce ramasese din "aurul lui Kolceak". Resursele s-au diminuat treptat, dar au ajuns pana in anii '50. Oleg Budnitskii le-a putut trasa urmele pana la moartea ultimului membru al Consiliului, Maklakov, in 1957. Cartea sa "demonteaza" in buna masura speculatiile privind furtul aurului rusesc de catre japonezi sau cehoslovaci, la finele Primului Razboi Mondial si in vremea razboiului civil ce i-a urmat.   Aurul belgian Inainte de izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, rezerva de aur a Belgiei era de aproximativ 600 tone de aur. Chiar inainte de declansarea luptelor, o treime a fost depozitata la Londra, alta treime trimisa in Statele Unite si Canada. La inceputul anului 1940, 198 tone de aur au fost trimise in sudul Frantei. In momentul invadarii Belgiei, doar o mica parte din aur se mai gasea in subsolul Bancii Belgiei. Aurul trimis in Franta a fost evacuat impreuna cu cel polonez, spre acelasi loc, fortul Kayes, din Dakar (Senegal). Dupa capitularea Frantei, germanii au impus noului guvern sa le predea aurul belgian. Operatiunea a durat pana in mai 1942, cand au ajuns la Marsilia ultimele lazi. De acolo a fost mutat la Banca Reichului. Din dispozitia lui Göring, a fost topit si marcat din nou cu anii 1936 si 1937, pentru a i se pierde urma. Dupa razboi, Banca Frantei si Banca Belgiei au ajuns la un acord si francezii au platit o compensatie integrala. Ulterior s-a constituit o rezerva atat din aurul descoperit de trupele americane in 1945, intr-o mina de sare din Germania (inclusiv documente din care rezulta ce s-a intamplat cu aurul belgian), cat si din aurul furat de nazisti si ajuns in banci elvetiene. Comisia Tripartita a Aurului - constituita la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial pentru returnarea aurului monetar si alcatuita din reprezentanti ai S.U.A., Marii Britanii si Frantei - urma sa gestioneze repartizarea acestui aur celor care emiteau pretentii. Banca Belgiei a inaintat o cerere in numele Bancii Frantei si in final aceasta a recuperat 130 tone de aur, adica doua treimi din compensatia platita Bancii Belgiei.   Aurul norvegian In 1940, rezerva de aur a Norvegiei era de 50 tone. Autoritatile au luat din vreme masuri pentru a-l putea evacua cat mai repede, ambalandu-l in lazi si butoaie ce puteau fi manuite usor. La primele ore ale zilei de 9 aprilie 1941, cand s-a aflat vestea ca nave germane se apropiau de Oslo, aurul a fost expediat la Lillehammer. Incercarea parasutistilor germani de a ataca Lillehammer, unde se refugiase si familia regala, s-a lovit de rezistenta darza a norvegienilor, care a permis evacuarea aurului mai departe, cu un tren, catre o localitate de pe coasta Marii Nordului, unde debarcasera deja trupe britanice. Britanicii au acceptat sa ajute la evacuarea aurului, care urma sa fie incarcat pe trei nave de razboi. Prima, crucisatorul "Galatea", a reusit sa plece inainte de sosirea germanilor. Restul aurului a fost transportat in alt port. O alta cantitate a fost incarcata la bordul crucisatorului "Glasgow", dar capitanul acestuia a decis sa plece inainte ca intreaga cantitate sa fie urcata la bord. Ce a ramas a pornit mai departe cu un vas de coasta, urmand ca in portul Tromsö sa fie urcata la bordul lui "Glasgow". Nava costiera a fost atacata de aviatia germana si obligata sa esueze. Aurul a fost transferat la bordul a cinci vase de pescuit. Dupa mai multe aventuri, a ajuns la bordul crucisatorului "Enterprise" si apoi in Marea Britanie. S-au pierdut pe drum doar 297 de monede (adica mai putin de 10 kg), din cele 50 tone de aur. Ulterior, aurul a fost plasat in Statele Unite si din el s-au finantat cheltuielile guvernului norvegian in exil. Dupa razboi, rezerva de aur ramasa a fost repatriata treptat; ultimele 10 tone reintorcandu-se in Norvegia in 1987.   Aurul olandez La izbucnirea razboiului, rezerva de aur a Olandei se gasea impartita la Amsterdam si Rotterdam. Cantitatea de aur din Amsterdam a fost evacuata in Anglia fara probleme. La Rotterdam, comandoul englez a reusit sa preia aurul cand germanii ajunsesera la 200 m de locul unde fusese depozitat. Dar nava pe care a fost incarcat a sarit in aer si s-a scufundat. In 1942, nemtii au descoperit locul unde se gasea si au recuperat o parte din aur. Alta parte a fost recuperata de scafandri olandezi dupa razboi.   Aurul balticilor Tarile baltice au pastrat rezerva de aur in Marea Britanie. In iulie 1940, dupa ocuparea acestora de catre U.R.S.S., Marea Britanie a blocat aurul. In ianuarie 1968, s-a incheiat un acord intre Marea Britanie si U.R.S.S., prin care sovieticii renuntau la aurul balticilor, iar englezii la pretentiile legate de nationalizarea bunurilor cetatenilor britanici din Rusia sovietica. In 1992 si 1993 Marea Britanie a acordat Tarilor Baltice compensatii in valoare de 90 milioane lire sterline, in contul aurului pierdut.   Aurul Cehoslovaciei Dupa ocuparea Cehoslovaciei, germanii i-au obligat pe functionarii Bancii Centrale sa emita doua ordine de transfer. Unul era catre Banca Reglementelor Internationale (BRI) si cerea transferul a 21 tone aur din contul Cehoslovaciei la BRI (aur care era pastrat la Banca Angliei) catre contul Bancii Reichului de la BRI. Al doilea cerea transferul a 27 tone aur, detinut de Banca Cehoslovaciei la Banca Angliei, catre contul BRI aflat la Banca Angliei. Primul ordin a fost pus in practica, insa cel de al doilea nu, caci guvernul britanic blocase depozitele Cehoslovaciei dupa ocuparea acestei tari de catre Germania. Primul ordin a fost executat considerandu-se ca era o tranzactie in interiorul BRI. Dupa razboi, Cehoslovacia a cerut restituirea acestui aur. A primit doar sase tone, restul aurului fiind blocat de Londra si Washington motivandu-se ca Cehoslovacia nu rezolvase pretentiile cetatenilor britanici si americani ale caror proprietati fusesera confiscate de catre regimul comunist. Au urmat ani lungi de negocieri, problema fiind rezolvata abia in 1981, cand Cehoslovacia a achitat despagubirile cerute si a primit in schimb aurul ramas.   Aurul albanez Incepand cu anul 1925, Albania a pastrat un stoc de aur monetar la Roma. In 1943, dupa ce Italia a incheiat armistitiul cu Aliatii, germanii au capturat acest stoc de aur. Comisia Tripartita constituita pentru returnarea aurului monetar a decis dupa razboi sa blocheze restituirea stocului de aur catre Albania, stoc evaluat la 6,5 milioane de lire sterline, in baza obiectiilor formulate de catre doua state membre: S.U.A. si Marea Britanie. Americanii s-au opus pentru ca Albania nu accepta sa plateasca despagubiri pentru bunurile cetatenilor americani confiscate de catre regimul comunist. Marea Britanie acuza Albania ca era vinovata de scufundarea, in octombrie 1946, a doua nave britanice care lovisera mine in largul coastelor albaneze, incident care dusese la moartea a 44 de marinari englezi. Dupa caderea regimului comunist din Albania, diferendul a fost rezolvat definitiv in 1996.   Aurul polonez In urma cu cativa ani, tot in aceasta sala, regretatul istoric polonez Wojciech Rojek, de la Universitatea Jagellona din Cracovia, autor al unei monografii despre soarta aurului polonez in vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial a prezentat pe larg odiseea tezaurului bancii centrale a Poloniei. La izbucnirea razboiului, in mare graba, rezerva de aur a Bank Polski, raspandita in mai multe locuri, a fost stransa si indreptata catre Romania. In ciuda presiunilor Germaniei, guvernul roman a permis evacuarea celei mai mari parti a acestei rezerve: un tren a preluat-o de la granita de nord romano-poloneza si a transportat-o la Constanta, unde a fost incarcata pe un vas, cu care a pornit spre Turcia. A calatorit mai departe cu trenul, pana in Liban, unde a fost incarcata pe crucisatorul francez "Emile Bertin" si pe alte doua contratorpiloare. Cu mult noroc, toate cele trei nave au ajuns in portul francez Toulon, iar de acolo la agentia din Nevers a Bancii Frantei. Inaintarea rapida a trupelor germane pe teritoriul Frantei a impus o noua evacuare. La 18 iunie, cu o alta nava, aurul polonez a fost transportat in Africa, la Dakar, de unde a ajuns in fortul Kayes. Cum acesta se afla sub autoritatea guvernului de la Vichy iar polonezii din exil erau aliatii Londrei, sub presiunile Germaniei, polonezilor li s-a interzis accesul la acest aur. In plus, guvernul de la Vichy, "descoperind" ca datoria Poloniei fata de Franta (este vorba de imprumuturile acordate anterior) era mai mare decat valoarea aurului, le-a refuzat cererile. Polonezii au dat in judecata guvernul de la Vichy la Curtea Federala din New York, care a dat o sentinta prin care aurul Frantei aflat in depozit in S.U.A. era pus sub sechestru. Dupa debarcarea Aliatilor in Africa, aurul polonez a fost recuperat si a plecat catre Marea Britanie, Canada si S.U.A. La sfarsitul razboiului, desi in Polonia se instaurase un guvern comunist, dupa negocieri care au durat cativa ani (britanicii, de exemplu, cereau plata cheltuielilor facute de ei pentru inzestrarea unitatilor militare poloneze), aurul polonez s-a intors acasa. Tot in 1947 s-au intors de la Bucuresti si cele trei tone de aur ramase in subsolurile Bancii Nationale a Romaniei, deoarece au ajuns in Romania mai tarziu, odata cu exilul polonez, si nu au mai fost scoase din tara din cauza presiunilor formidabile exercitate de Germania. Acest aur, impreuna cu Tezaurul BNR, a fost adapostit la Tismana, din 1944 pana la inceputul lui 1947. Trebuie sa precizam ca Banca Nationala a Romaniei nu a cerut nicio suma de bani pentru pastrarea acestui aur atatia ani.   Aurul spaniol Un caz aparte il reprezinta aurul spaniol, despre care a vorbit in aceasta sala profesorul Pablo Martin Aceňa. In 1936, timpul in razboiului civil, fara sa aiba acordul Parlamentului, ministrul spaniol de Finante a hotarat trimiterea rezervei de aur a tarii la Moscova. Operatiunea a fost supervizata de generalul KGB Orlov. Acesta a aratat in cartea sa de memorii ca la numararea lazilor, in momentul imbarcarii pentru a fi transportate in URSS, s-a consemnat in procesul-verbal un numar de 7.800 lazi, cand in realitate erau 7.900. Oricum, Stalin ordonase sa nu se elibereze nici un fel de document privind preluarea tezaurului. Aurul a fost considerat plata pentru ajutorul internationalist acordat guvernului republican de stanga in lupta cu trupele lui Franco. Astazi, Spania nu mai emite niciun fel de pretentii asupra aurului respectiv. Prezentarea istoriilor anterioare ne arata ca in toate aceste cazuri, mai putin in cazul aurului spaniol, a fost vorba de rezerve de aur capturate sau evacuate in vreme de razboi. Oricate diferende ar fi existat intre detinatorul aurului la un moment dat si cel caruia ii apartinea de drept, ele au fost rezolvate prin negocieri si macar printr-o despagubire. Tezaurul BNR ramane singurul caz in care o rezerva de aur monetar este incredintata cu documente valide din punct de vedere international (cum se spune de obicei, cu "acte in regula") si cu toate garantiile depozitarului ca va fi returnata oricand la cererea proprietarului, pentru ca ulterior, aceste obligatii asumate conform tuturor normelor si cutumelor internationale sa nu mai fie respectate."      

citeste mai mult...
Alte stiri de la Money.ro:
Halucinant! Ce a declarat sotia criminalului din Caracal despre butoiul in care ar fi fost arsa Alexandra
Romania da LOVITURA: Vin miliardele de dolari
PUTIN imparte UE in doua
Țara din UE care are prea multi bani si nu stie ce sa faca cu ei
Avocat: Sotia lui Dinca a aruncat, A DISTRUS, a alterat probe
Basescu cere LEGALIZAREA prostitutiei. “Sa fie pe mana statului, nu a pestilor”
Familia lui Dinca a facut un scandal imens la DIICOT
Alexandru Cumpanasu, in miez de noapte: Pur si simplu INNEBUNESC!
Trump ameninta Europa ca le trimite INAPOI Statul Islamic
ALERTA! "Prima casa" devine “O familie, o casa”
Kelemen Hunor ar putea candida la PREȘEDINȚIA Romaniei!
Declaratia care da PESTE CAP ancheta in cazul Caracal
Fostul sef al ANAF a cerut mita uriasa cu titlu de “taxa de PROTECȚIE!”
Situatie fara precedent: Ministerul Sanatatii actioneaza la COMANDA unei persoane fizice
DOVADA ca politistii nu asculta de ministrul FIFOR! ORDINE date degeaba dupa CARACAL